O City of Broken Dreams audiobook

acest volumaș de 13 povestiri ale lui john cheever, apărut în 1983 la editura univers în traducerea lui florin constantin pavlovici cuprinde primele povestiri ale scriitorului american, dar și câteva dintre cele ulterioare.este, de asemenea, al doilea volum de povestiri pe care îl citesc, după fidela clarissa - despre care am scris aici. sunt și mai plăcut surprins, descoperind o proză scurtă de cel mai înalt nivel, scrisă impecabil.în a doua povestire, o zi obișnuită, în care e descris un fragment al vieții rurale din america, două servitoare stau de vorbă la bucătărie. într-un singur paragraf, este surpins întreg universul trecut, prezent și viitor al celor două femei. îl pun aici, întru luarea aminte și satisfacția literaturii reușite. (povestirea este reeditată la polirom, într-o altă traducere.)La bucătărie, Greta și Agnes își sorbeau cafeaua. Vasele de la masa de prânz fuseseră spălate, iat zarva care însoțea cina nu începuse. În bucătărie era răcoare și curat, împrejmuirile casei erau și ele liniștite. Se întâlneau acolo în fiecare după-amiază, acesta fiind, pentru ele, momentul cel mai plăcut al zilei. - Dumneaei unde-i? întrebă Greta.- Dumneaei? Înăuntru, cu Carlotta, răspunse Agnes.- Azi dimineață vorbea singură în grădină, zise Greta. A auzit-o Nils. Acu' îi cere să mute niște crini, dar Nils n-o să facă nimic. Nici măcar iarba n-o s-o tundă.- Emma a făcut curat în salon, o informă Agnes. Pe urmă, hop și dumneaei acolo, cu toate florile alea.- Vara viitoare mă întorc în Suedia, declară Greta.- Tot patru sute de dolari costă? se interesă Agnes.- Da, răspunse Greta, șuierând cuvântul, pentru a evita să spună ja. Poate că la anul n-o să coste așa mult. Dar, dacă nu merg la anul, Ingrid împlinește doisprezece ani și atunci o să-i plătesc bilet întreg. Vreau s-o văd pe mama. E bătrână. - Trebuie să mergi, fu de acord Agnes.- Am mai fost în 1927, în 1935 și în 1937, înșiră Greta.- Eu am fost acasă în 1937, spuse Agnes. Ultima dată. Tata era bătrân. Am stat acolo taotă vara. Am crezut c-o să merg și în anul următor, dar dumneaei a zis că dacă merg mă concediază, așa că n-am mai mers. Și în iarna aceea tata a murit. Voiam să-l văd.- Eu vreau s-o văd pe mama, spuse Greta. - Ei vorbesc despre priveliștea de aici, zise Agnes. Munții ăștia mărunți! Irlanda e ca o grădină!- Mă întreb dacă o să mai merg vreodată, mărturisi Greta. Acum sunt prea bătrână. Uită-te la picioarele mele. Varice.Își socase un picior de sub masă, ca să vadă Agnes.- Eu nu mai am pentru ce să mă întorc. Frații îmi sunt morți, amândoi frații. N-am pe nimeni în Europa. Voiam să-l văd pe tata. - Ah, prima oară când am venit aici!... exclamă Greta. Mă simțeam pe vaporul ăla ca la petrecere. Credeam c-o să mă îmbogățesc. Mă întorc acasă. Mă îmbogățesc, mă întorc acasă...- La mine a fost la fel, spuse Agnes.Auziră tunetul. Doamna Garrison sună iarăși, nerăbdătoare. (pp. 53-55)avem deci două personaje, greta și agnes, într-un cadru domestic. subiectul principal al discuției pornește de la preocuparea imediată, raportarea la stăpân, dumneaei, doamna garrison. totul e un ritual anost, în care singurele „întâmplări extraordinare“ sunt împotrivirea grădinarului nils și verificarea curățeniei din salon.trecem repede la preocupările intime ale celor două, vizitele la origini, la locurile de baștină ale fiecăreia. descoperim că singurele dorințe se raportează la acest trecut personal, la familia pe care au abandonat-o. sunt totuși niște dorințe nerealiste, pentru că, de exemplu, greta e bătrână, și merge greu. - printr-un singur gest (scoaterea piciorului pe sub masă) și printr-o singură propoziție dintr-un singur cuvânt „varice“ cheever caracterizează, de fapt „drama“ (măruntă, dar totuși dramă) femeii -, dramă pe care o opune speranțelor din tinerețe - îmbogățirea și întoarcerea la „paradisul pierdut“. mai departe, prin încă o propoziție simplă - „auziră tunetul“ - drama personală e accentuată (sau minimalizată, depinde cum privim lucrurile) în oglindă de drama naturii.nu știu cum li se va părea altora, dar fragmente ca acestea mă fac să-mi placă literatura, să mă las emoționat de forța ei de a pune, prin cuvânt, sub semnul întrebării, viața omului.

O City of Broken Dreams was first published in The New Yorker in 1948, and alter as a part of The Collected Stories of John Cheever which won the Pulitzer Prize. I listened to the audio version of this story alone. The only other story by Cheever that I have read is The Enormous Radio, and while I loved both, I was surprised by how different they were.In this story we meet a young couple who are traveling by train from Chicago to New York. He has written part of a play featuring a local woman and a New York producer has asked them to come to the city. This couple is naive, simple and guileless. They believe that they are destined for fame and fortune. The title of the story is indicative of how things will go. But the best part is that despite that fact, the story is interesting until the last word. The last paragraph is fantastic. The couple is hurrying back home, but the narrator (who has been with them at every point) stays behind, and so can only speculate as to where they actually disembark from the train!

Los Malloy van en tren camino de Nueva York en busca de promesas de éxito que las han hecho. Son ingenuos y provincianos y en Nueva York se las ven con agentes artisticos que no conocen los escrúpulos y pronto se dan cuenta que las promesas no eran mas que eso, promesas. Cheever consigue que nos preocupemos por los Malloy, deseamos que dejen de hacer el ridiculo y vuelvan a su Indiana.